Cuvintele care contează cel mai mult — de ce frecvența decide ce înveți întâi

Fiecare limbă are sute de mii de cuvinte. Nimeni nu le știe pe toate, nici vorbitorii nativi, și nimeni nu are nevoie. Ce îi trebuie celui care învață sunt cele câteva mii potrivite — și care sunt acelea nu e o chestiune de gust. S-a numărat.

Aritmetica frecvenței

Ia o colecție mare de texte — ziare, conversații, subtitrări — și numără de câte ori apare fiecare cuvânt. Rezultatul are întotdeauna aceeași formă: o mână de cuvinte folosite fără încetare, apoi o coadă lungă de cuvinte rare.

În engleză, cele mai frecvente 100 de cuvinte sunt cam jumătate din tot ce se scrie. Cele mai frecvente 1000 de familii de cuvinte acoperă vreo 80 la sută din textul obișnuit; 2000 acoperă undeva între 85 și 90 la sută din conversația de zi cu zi. După aceea, fiecare mie în plus adaugă doar un punct sau două.

Aceeași curbă e valabilă pentru germană, spaniolă, georgiană, coreeană — cifrele se mută puțin, forma nu. E legea lui Zipf, iar pentru cel care învață spune un singur lucru: primele două mii de cuvinte valorează mai mult decât următoarele douăzeci de mii la un loc.

Cum se simte „acoperirea"

Optzeci la sută acoperire nu înseamnă că înțelegi 80 la sută din ce spun oamenii. Sensul stă adesea în cuvintele mai rare: poți ști fiecare cuvânt din „___ a fost ___ de ___" și tot să fii pierdut.

Înseamnă însă că propoziția are un schelet de care te poți ține. Știi unde e verbul, ce se face cu ce, cam dacă e bine sau rău. Din scheletul acela poți ghici cuvântul lipsă, poți întreba de el sau îl poți căuta — iar a căuta un singur cuvânt într-o propoziție pe care altfel o înțelegi e felul în care vocabularul crește de la sine.

La 40 la sută acoperire nu există schelet. Fiecare propoziție e zgomot, și nimic nu se lipește.

Ordinea greșită costă scump

Majoritatea manualelor și ghidurilor de conversație încep pe teme: „La aeroport", „Culori", „Familia". O parte din asta e frecventă — mamă, apă, bun. Multe nu sunt. Bandă de bagaje, turcoaz și nepot sunt cuvinte cât se poate de reale pe care le vei întâlni de câteva ori pe an, și fiecare cere tot atâta timp de învățat cât pentru că, pe care îl vei întâlni de cincizeci de ori pe zi.

Învățatul pe teme pare ordonat. Învățatul după frecvență e cel care scurtează cu adevărat timpul până când poți urmări o conversație.

Cum ordonează Mullawo pachetul

Fiecare cuvânt din dicționarul Mullawo are un rang de frecvență, luat din corpusuri mari de engleză de zi cu zi și aplicat traducerilor lui în toate cele 30 de limbi. Cardurile noi sunt împărțite în ordinea aceea: primele o sută pe care le vezi sunt cuvintele pe care le vei întâlni în primele o sută de minute de vorbire reală.

Două lucruri îmblânzesc intenționat clasamentul pur:

• Setul gratuit e ales de mână, nu primele 50 după rang. Cele mai frecvente cuvinte ale oricărei limbi sunt the, of, and — reale, utile și fără speranță ca prime carduri. Pachetul de start e format din cincizeci de cuvinte concrete și frecvente: apă, casă, a mânca, bun.
• Omonimele sunt separate. Train substantivul și train verbul sunt două carduri cu două ranguri, pentru că sunt două cuvinte în fiecare limbă pe care o înveți.

Ce să faci cu asta

1. Ai încredere în ordine. Impulsul de a sări la cuvintele pe care tu le vrei — pentru serviciu, pentru hobby — e puternic și, în prima lună, de obicei greșit. Adaugă-le drept cuvinte proprii dacă vrei, dar lasă pachetul după frecvență să curgă.
2. Nu sări peste cele plictisitoare. Și, încă, deja, tot sunt cuvintele care țin propozițiile laolaltă; plictisitoare ca și carduri, neprețuite în vorbire.
3. Numără acoperirea, nu cardurile. O mie de cuvinte frecvente e o bornă cu sens: acum urmărești scheletul majorității propozițiilor. O mie de cuvinte la întâmplare e doar un număr.